Mic-dejun rapid si energizant cu seminte, avocado si condimente


Tags: mic dejun rapid, raw, vegan, seminte floarea soarelui, susan, avocado, ghimbir, miere, roscove

In weekend, imi place sa experimentez si sa inventez un mic dejun hranitor, energizant si plin de nutrienti. Weekendul trecut aveam pe acasa seminte de floarea soarelui decorticate, crude, seminte de susan, si un avocado copt asa ca mi-am pus papilele gustative la incercare. Iar combinatia a fost dementiala. Mi-a si tinut de foame vreo 3-4 ore, suficient as spune eu. Fara alte introduceri, va prezint ingredientele aproximative pentru 1 portie:
  • 50 gr seminte floarea soarelui (inmuiate in prealabil cu o seara inainte si strecurate de apa in care au stat)
  • 20 gr susan (inmuiate la fel)
  • 1 avocado bine copt
  • 1 lingurita miere
  • 1 lingurita rasa ghimbir proaspat maruntit
  • 1-2 lingurite pudra roscove
  • 1 picatura esenta de vanilie
  • varf de lingurita scortisoara
  • curmale uscate pentru decor
Ingredientele se imprietenesc intr-un blender pana cand se ajunge la consistenta dorita. Eu am mers pe o structura fina dar crunchy in acelasi timp. Parfumul este minunat iar ghimbirul cu scortisoara ii confera o aroma subtila, exotica. Imi place sa las coaja de susan pentru ca reprezinta o portie importanta de fibre.

Imi place ideea de a prepara rapid, sub 5 minute un mic dejun atat de hranitor. Sunt indragostita de ghimbir si scortisoara iar combinatia de roscove cu vanilie si avocado este ca cea mai fina ciocolata. Practic avem 2 in 1, nutrientii necesari pentru un mic dejun sanatos, imbracati in costumul elegant al desertului.

Yumminess!

Ne ridicam din scrum #colectiv


Se spune ca uneori, trebuie sa ajungem in cel mai de jos punct al nostru, acolo unde sa simtim cu toata fiinta noastra ca nu avem ce sa mai facem...aproape de punctul de a renunta sa ne mai zbatem. Pentru ca acolo, vom fi pusi in fata unei alegeri. Sa ramanem, victime ale propriilor noastre alegeri gresite, si sa ne innecam in disperare, sau sa ne ridicam. Sa facem alegerea constienta, plina de curaj si putere, de a ne schimba, de a apela la forta noastra interioara si sa vrem sa fim mai buni. Nu doar buni, dar cea mai buna varianta a noastra, si sa facem tot ce ne sta in putere sa facem asta.

In momentul in care am aflat de accidentul din "Colectiv", am fost lovita de o durere nemarginita si o imposibilitate de a-mi imagina si pentru o fractiune de secunda, oroarea si groaza si frica. Si apoi a aparut gandul: "Puteam sa fim noi." M-am gandit la mine si la sotul meu, la sora mea, la prietenii nostrii. Si i-am luat la telefon, si am verificat internetul sa fie toti in regula si feriti. Si pentru noi, doamna Norocului a zambit. Si apoi a venit din nou durerea, cu imagini si marturisiri ale celor traite in acea noapte de Vineri. A fost atat de coplesitor incat plangeam in hohote. Apoi, intr-un moment de liniste, am inteles.

Acum este momentul sa ne ridicam. Toti acesti oameni, cei care au luat de mana moartea si cei care stau imbratisati la pieptul vietii, s-au sacrificat, si ne-au daruit ce au avut mai de pret, propria rasuflare. Pentru ca noi, norocosii, sa fim puternici si sa luptam.

Cu totii am ars Vineri noaptea, ardem de 26 de ani, parintii nostri ard de si mai mult timp, iar buncii nostri, au ars si ei. Dar de data asta, purificarea prin foc, s-a incheiat.

Acum ne ridicam, acum suntem puternici, acum stim ce avem de facut. Avem printre noi oameni care stiu exact, punctual ce are tara nevoie la nivel macro. Sunt oameni care sunt pasionati si care inteleg mecanismele care stau la baza Statului. Trebuie doar sa ii lasati sa-si faca meseria. Dar la nivel micro, la nivelul comunitatii, al familiei si al fiecarui individ in parte, aici se duce o lupta la fel de mare si de profunda. Este lupta mea, cu mine, cu mintea mea, preconceptiile, tiparele si judecatile mele, "demonii mei". Este lupta noastra, a fiecaruia dintre noi. Aceasta lupta, este actul vindecarii. Avem nevoie sa ne vindecam ranile. Acele rani emotionale care ne fac sa uitam ca suntem oameni, ca in spatele muzicii pe care o ascultam, ritualurilor pe care le practicam, suntem toti oameni care avem nevoie de iubire, compasiune si intelegere.

Am luat niste decizii pentru mintea si sulfetul meu, decizii care simt ca trebuiesc spuse cu voce tare:

1.Opriti-va din tot ce faceti. Acum, opriti-va, si respirati adanc. Inainte de orice decizie, de orice vorba aruncata, inainte de a da mita, de a santaja, inainte de orice act de coruptie, inainte de orice gest pornit din ura, manie, frica sau pur si simplu din lipsa de intelegere. Opriti-va si respirati adanc. Optiunea de a face ce este corect, este in mainile voastre. Alegeti constienti!

2. Nu mai inchideti ochii in fata durerii de orice fel. Ea exista, in egala masura cu fericirea. Daca tinem ochii inchisi, nu o facem sa dispara. E timpul sa nu mai ignoram durerea. Nici a noastra, nici a semenilor nostri, nici a animalelor sau a naturii. Daca putem sa facem ceva in privinta asta, cat de putin, gestul cel mai mic, sa il facem. Conteaza. Mai mult decat ne putem imagina. Conteaza pentru secunda urmatoare, si mai ales pentru viitor. A venit momentul sa realizam ca fiecare actiune a noastra reverbereaza si atinge totul in calea ei. Vrem ca actiunile noastre sa incurajeze schimbarea in bine, sau sa darame speranta de mai bine?

3. Deschideti bine ochii si daca puteti sa ajutati, faceti-o. Din  toata inima. Daca apare oportunitatea, in viata de zi cu zi, sa ascultati un prieten, fara sa-l judecati, sau sa ajutati o batranica sa-si care plasele de cumparaturi...oferiti-va sa ajutati. Este alegerea celuilalt sa accepte sau sa refuze. Voi doar fiti deschisi.

Schimbarea se produce, cu fiecare din nou in parte. Noi suntem schimbarea care ne dorim sa o vedem in lume. De la noi pleaca totul. De noi depinde. Sunt multe lucruri pe care le putem face, mici schimbari in mentalitatea noastra, si cred sincer ca fiecare poate sa gaseasca acea scanteie de schimbare. Fiecare suflet care a suferit si sufera in continuare dupa tragedia din "Colectiv", ne-a daruit energia necesara ca noi sa intelegem ca fiecare avem un rol de jucat. Sa nu cedam, sa nu acceptam compromisuri si jumatati de masura. Sa deschidem ochii in fata durerii si sa o acceptam. Sa nu o mai ignoram. Doar asa putem sa incepem vindecarea. Doar asa putem sa ne ridicam din scrum.